Jerry Seinfeld are o glumă fabuloasă despre frica de a vorbi în public:
De la ce s-a luat Seinfeld cu gluma asta? De la zecile de studii care arată că vorbitul în public este cea mai mare teamă a oamenilor. Numai gândește-te la tine și la situațiile în care ți-ai fi dorit să faci orice altceva decât să ții o prezentare sau o argumentație în fața unui șef sau a unui client care îți dă emoții, care te face să se simți sub lupă de la primele acorduri rostite.
Astăzi vreau să-ți dau câteva tips and tricks care să te ajute să depășești momentele de panică în care te gândești la publicul ostil în fața căruia va trebui să vorbești.
Mi se întâmpla și mie atunci când aveam de prezentat o structură de emisiune în fața șefilor. Vocea se sugruma, iar stomacul se transforma într-o minge de sârmă care mă rașcheta pe dinăuntru. Așa resimțeam stresul, acea teama de a vorbi în fața unor oameni de ale căror păreri îmi era frică. Mă temeam că nu am ales cele mai de impact subiecte, că nu am găsit cei mai potriviți invitați, că nu voi reuși să conving și să sintetizez captivant tema emisiunii. După mulți ani de stres continuu, mi-am dat seama că anxietatea nu era altceva decât felul în care mă raportam la oamenii care mă ascultau. Îi investeam cu o autoritate profesională mai mare decât era cazul și îmi sabotam singură ideile, instinctul, inspirația, creativitatea. Cu alte cuvinte, îi credeam mai buni decât mine. Mă umpleam, astfel, de griji inutile în loc să am încredere în mine. Toate reușitele și munca eficientă de până atunci dispăreau ca prin vis și se instala frica: să nu spun prostii, să nu mă fac de râs, să nu vin cu propuneri slabe sau mediocre.
Și pentru că aceste gânduri m-au chinuit ani întregi, aproape jumătate de viață, am căutat și studiat tehnici eficiente și rapide prin care să le înving. Iar neuroștiința este tot mai generoasă în informații, studii și dovezi legate de cum putem îmbunătăți comportamentul creierului, comportamentului social și relațiile interumane. Iată câteva ponturi extrem de utile și practice pe care le-am descoperit:
O modalitate simplă de a reduce stresul dinaintea unui eveniment important este ca, înainte de începerea ședinței sau a evenimentului, să îți saluți publicul, chiar să le strângi mâna celor în fața cărora urmează să vorbești. Această conexiune fizică eliberează oxitocina, hormonul încrederii. Acea substanță chimică din organism care contribuie la reglarea unor neliniști sociale ușoare, care are impact pozitiv asupra dispoziției și emoțiilor.
Imaginează-ți, de exemplu, că ești la un interviu pentru un job, situație care poate fi o sursă majoră de anxietate socială. Salutarea și strângerea mâinii persoanei din fața ta pot fi primii pași prin care să controlezi stresul și, finalmente, discuția.
Creierul nostru este conceput să detecteze încrederea și neîncrederea în conversațiile noastre de zi cu zi. Încrederea este primul semnal pe care încercăm să-l determinăm.
„Mă pot deschide în fața celorlalți sau nu?”, „Sunt în siguranță sau nu?”.
Acest sentiment de încredere este asociat cu eliberarea neurotransmițătorului oxitocină, la rândul lui asociat cu dragostea, legăturile interumane și munca în echipă. Când ne simțim în siguranță, organismul reduce cantitatea de cortizol, hormonul stresului, și reglează în sus sistemele de angajament social prin producerea de oxitocină și alți hormoni prosociali.
Dacă ai timp, schimbă și câteva cuvinte banale, fă puțin small talk înainte de discuția oficială, iar stresul se va reduce simțitor.
De ce? Comunicarea declanșează în creierul nostru un cocktail neurochimic care ne face să ne simțim bine sau rău și transpunem acea experiență interioară în cuvinte, propoziții și povești.
Conversațiile de tip „feel good”, de exemplu, eliberează în organism niveluri mai ridicate de dopamină, oxitocină, endorfine și alte produse biochimice care ne oferă o stare de bine.
În încheiere, completez lista ponturilor de astăzi cu încă unul extrem de eficient. Fă un RESHIFT și întreabă-te: „Ce are nevoie să audă publicul despre acest subiectul meu?” și „Cum mă pot asigura că publicul meu primește informațiile de care are nevoie?”. În felul acesta, atenția ți se schimbă. Nu mai ești tu în centrul atenției, ci publicul. Iar când uiți de tine, uiți și de stres.
Succes!
