Mă uitam frumos la Emil Boc după ce l-am prins că a scăzut salariile bugetarilor cu mai mult de 25%, cât prevedea legea. 🤓 Traian Băsescu anunțase, pe 6 mai 2010, tăierea pensiilor și a salariilor, ca soluție de ieșire din criza economică.
Aceasta a fost una din cele mai importante exclusivități ale carierei mele. Am descoperit și dovedit cu fluturași de salarii și documente oficiale cu circuit intern că bugetarilor li s-au tăiat 30, 40, chiar 50% din venituri. Țin minte ca ieri cum am strâns fluturaș cu fluturaș, am vorbit off the record cu zeci de bugetari, șefi din instituții-cheie și ministere, am făcut calcule peste calcule și am avut zeci de discuții cu superiorii mei despre subiect. Ne era frică să nu ne scape ceva, să nu fie vreo chichiță de care nu știam și care să justifice, de fapt, cifrele din actele pe care le obținusem. Într-un final, șeful meu direct a spus: „Facem Breaking News. Avem destule dovezi”. Din acel moment, subiectul a fost preluat de întreaga presă și dezbătut mult timp după. Iar cei mai mulți bugetari și-au recuperat, ulterior, banii.
Îmi place fotografia asta pentru că nu mă descrie doar pe mine, ci și pe jurnaliștii care-mi erau colegi la acea vreme. Eram mereu în gardă. Mereu curioși. Mereu gata să descoperim ceva nou. Eram neobosiți.
Am fost jurnalist 25 de ani. Mai mult de jumătate din viață. Am relatat despre toate subiectele posibile și imposibile.
Chiar dacă am fost reporter acreditat în domeniul economic și corespondent special acreditat la Guvernul României, am relatat ore în șir și de pe la ușile DNA, DIICOT sau Beciul Domnesc. Am transmis și de la accidente rutiere oribile, inundații, geruri năprasnice, de la spitalul Elias, unde a fost internat Călin Popescu Tăriceanu după ce a căzut cu motocicleta când era premier, de la spitalul din Viena, unde s-a operat Traian Băsescu când era președinte, de la înmormântarea Monicăi Lovinescu, în Paris, de la summituri internaționale, Consilii Europene, vizite de stat de prin aproape toată lumea. Am transmis în direct toate momentele-cheie din noaptea denominării leului.
Numai de la Guvern cred că am făcut peste zece mii de transmisiuni în direct despre crize economice, politice, guvernamentale, negocieri cu FMI, cu sindicatele. Din 1998 până în 2024 nu au fost alegeri sau schimbări de guverne la care să nu am un rol, fie de reporter, moderator de emisiuni sau editor coordonator.
Am fost genul de reporter care nu pleca acasă până nu se termina evenimentul despre care relata. Era o formă de respect față de meserie și față de mine. Chiar dacă uneori însemna să stau la Guvern și 18-20 de ore. Ca mine, erau și colegii mei. Și, deși eram competitori, de la televiziuni și ziare diferite, orele interminabile petrecute împreună, deplasările, numeroasele conferințe de presă, videoconferințe, negocieri interminabile, ne-au unit. Am fost unii pentru alții ca o a doua familie. Fiecare își făcea treaba cum știa mai bine, lupta pentru propriile exclusivități, dar, când era nevoie, ne ajutam și ne susțineam reciproc.
Am fost și o generație norocoasă, cred. Chiar eram liberi să ne facem meseria, indiferent ce patron aveam. Aici cred că este și meritul șefilor pe care i-am avut pentru că atenuau mult unda de șoc.
În ultimii zece ani am văzut, însă, o degradare cumplită a presei din România. Atât a calității oamenilor, cât și a actului jurnalistic. Pentru că au plecat profesioniștii și au ajuns la butoane oameni nepricepuți, leneși, castrați jurnalistic, fără viziune, idei, atitudine. N-au scris în viața lor o știre. Habar n-au să țină microfonul în mână sau să vorbească liber, un minut, în direct, la televizor, despre orice subiect. De fler nu mai zic. Prin ei, șocul se resimte total, de la patron până la ultimul om din echipă. Nu mai există filtre, rușine, teamă de degradare a imaginii și credibilității jurnaliștilor și a instituțiilor media. Mizează pe faptul că lumea presei este mică și că jurnaliștii nu au unde să plece. Pentru că scapi de dracu’ și dai de ta-su.
Din păcate, sunt și foarte mulți reporteri care nu au deloc calitățile pe care ar trebui să le aibă, obligatoriu, un jurnalist: curiozitate, onestitate, curaj, empatie, verticalitate, capacitatea de a vedea un subiect din mai multe puncte de vedere, deschiderea către diverse surse de inspirație pentru subiecte. Sunt simpli purtători de microfoane.
Tocmai din acest motiv, este important să sprijinim jurnaliștii independenți, care au reușit să se desprindă de instituțiile media mari, care sunt conduse de interese și mai mari. Acești jurnaliști au redacții mici, dar fac descoperiri majore despre oamenii care ne conduc. Uneori ne cer să donăm sau să plătim subscripții pentru munca lor. Este firesc. Jurnalismul profesionist, făcut ca la carte, nu poate fi susținut din like-uri. Sigur, ajută și ele la creșterea vizibilității brandului, dar presa în interesul public are nevoie de bani.
Așa că, data viitoare când ne plângem că presa din România e tonomat de rahat, să ne amintim că există jurnaliști independenți care au produs, în ultimii ani, anchete cu un impact uriaș în societate și în instituțiile care ne conduc. Aceștia pot munci și mai mult în slujba omului de rând. Dar au nevoie de bani. De altfel, dacă ne uităm în străinătate, tot mai multe publicații mari cer bani pentru articolele pe care le produc. Îmi vin în minte rapid The Economist, The New York Times. Dacă acești titani ai presei internaționale nu mai oferă informații gratuite și pun preț clar pe munca lor, cum credem că pot supraviețui redacțiile mici?
Sigur, și în redacțiile mari încă găsim jurnaliști de bază, care ies din tiparele organizațiilor pentru care lucrează. Au curaj, personalitate și sunt mereu pregătiți să pună întrebări relevante. Cred că îi putem număra pe degete, dar sunt. Și e bine să-i susținem și pe ei, să vorbim despre ei, să le lăsăm o vorbă de încurajare de câte ori avem ocazia.
Așa că, azi, de Ziua Mondială a Libertății Presei, e un moment bun să începem să susținem jurnaliștii în care avem încredere. Dacă vrem să aflăm unde sunt banii noștri, cine și pe ce îi toacă, de ce nu scăpăm de birocrație, de ce sunt strâmbe legile, cine controlează instituțiile-cheie din stat. Presa liberă nu se apără doar cu vorbe frumoase pe 3 mai, ci cu abonamente, donații și încredere. Cu un mic efort putem contribui la schimbări majore în bine.
Tu în ce jurnaliști sau instituții media ai încredere azi?
PS: Și pentru că vreau să-ți mulțumesc și eu pentru că faci parte din comunitatea SHIFT și îmi susții munca din acest spațiu,. vreau să-ți las o listă cu cele mai importante lucruri pe care le-am învățat în meseria de jurnalist și pe care le poți folosi și tu ca să vorbești eficient în public, în situații cu miză mare și audiență exigentă.
Ce m-a învățat meseria de jurnalist?
1. Să vorbesc concis. Să nu-i spun telespectatorului tot ce am citit despre subiect, ci esențialul.
2. Să încep mereu știrea cu ce este mai interesant, ca să fiu captez din prima atenția.
3. Să pun informațiile și cifrele în context ca să fie înțelese la adevărata lor valoare.
4. Să vorbesc simplu, nu simplist, despre orice subiect, indiferent cât este de tehnic sau complicat.
5. Să vorbesc liber și articulat sub presiune, fără să mă blochez.
6. Să pun un punct curat și să tac când am blank.
7. Să folosesc cuvinte de legătură, ca să leg ideile între ele.
8. Să construiesc logic o idee. Să duc publicul de la o informație la alta fără să-l pierd pe drum.
9. Să pun întrebări relevante.
10. Să ascult activ.
11. Să insist să obțin un răspuns, chiar și când intervievatul mă duce pe câmpii. Să reformulez. Să revin. Să nu mă las păcălită de vorbe multe și conținut puțin.
12. Să extrag esențialul dintr-o conferință de două-trei ore. Să înțeleg rapid ce contează și care este știrea.
13. Să am dicție clară și să-mi folosesc vocea diafragmatică, mai joasă, care transmite autoritate și credibilitate.
14. Să nu-mi fie frică de microfon, de cameră, de lumini.
15. Să mă concentrez pe mesajul pe care îl am de transmis, indiferent ce se întâmplă în jurul meu. Indiferent dacă în stânga și în dreapta este zgomot. Sau sunt alți colegi care vorbesc în același timp cu mine, cum este cazul în imaginile de mai jos, surprinse în ziua arestării șefului PSD, Liviu Dragnea.
16. Să mă adaptez contextului. Să schimb tonul, ritmul, întrebarea, direcția, dacă realitatea din teren se schimbă. Pentru că în jurnalism poți pleca după un subiect și să te întorci cu altul, mult mai important.
17. Să nu intru în panică atunci când se schimbă desfășurătorul, când pică legătura cu regia, când nu mai vine invitatul, când se rupe firul sau când se întâmplă ceva complet neprevăzut.
18. Să nu mă las intimidată de funcții. Un ministrul, un premier, un președinte, un procuror, un CEO, un mare expert este, în fața întrebării corecte, tot un om care trebuie să răspundă.
19. Să lucrez bine și sub presiune. Cu deadline, oboseală, frig, caniculă, ore de așteptare, nopți pierdute, live-urile salvate în ultima secundă.
20. Și, poate cel mai important, meseria de jurnalist m-a învățat că vorbitul în situații cu miză mare nu ține de talent, ci de antrenament. De disciplină și exercițiu zilnic.
Spor la vorbit eficient în public, shifter!
