Cine a câștigat meciul din Biroul Oval al Casei Albe?
Dacă s-ar fi pus pariuri înainte de conferința de presă, adversarul preferat la orice casă de pariuri ar fi fost, clar, Donald Trump, președintele SUA. Cred, însă, că ar fi făcut mult mai mulți bani cei care ar fi pariat pe Volodimir Zelensky, președintele Ucrainei.
De ce?
S-o luăm cu începutul.
1. Volodimir Zelensky a știut cum să se așeze pe scaun ca să nu pară mult mai mic decât Donald Trump. În realitate chiar este. Trump are 1,9 m, iar Zelenski doar 1,7 m.
Diferența de 20 de centimetri nu s-a văzut la televizor pentru că președintele ucrainean s-a așezat pe marginea scaunului, iar această poziție i-a asigurat „egalitate” cu partenerul de dialog.
2. Zelenzky a copiat aproape la indigo poziția corpului pe care a avut-o Trump. Amândoi au stat cam ca într-o oglindă. Ambii cu mâinile strânse în față. În limbaj de specialitate, acesta este efectul psihologic de mirroring. Care poate fi intenționat, dar, de regulă, este inconștient. În creier avem așa-numiții neuroni-oglindă care ne fac să copiem gesturile persoanei din fața noastră, cum ar fi, de exemplu, zâmbetul, căscatul, poziția mâinilor.
Având în vedere că Zelensky este, la bază, un actor obișnuit cu camerele de filmat, este foarte posibil ca poziția corpului să fi fost una gândită în prealabil. Postura l-a ajutat să nu intre în rolul rudei sărace și ușor de umilit de la țară, așa cum și-au dorit Trump și mâna sa dreaptă, Vance.
3. Limbajul corpului lui Donald Trump nu furnizează nici o informație nouă. Ca de obicei, liderul SUA vrea să câștige sala și adversarul prin gesturi ample, volumul ridicat al vocii, tonul impunător-agresiv, accentuarea foarte clară cuvintelor-cheie. Acest arsenal îi face mereu discursul ușor de înțeles și reținut de către orice public, oricâtă școală are.
Ca de obicei, Trump a încercat să pună semnul egalității între LEADER = LOUDER. Adică, cine țipă mai tare, câștigă meciul. Iar mâna sa dreaptă l-a copiat la indigo.
4. În contrapartidă, Zelenski a rămas calm. Chiar i-a atras atenția lui Vance că dacă vorbește tare, nu înseamnă că are dreptate. Nu a părut siderat, uluit de întorsătura pe care a luat-o conversația cu Trump. A rămas în aceeași poziție a corpului. Nu a început să dea din picior, să gesticuleze agitat. Părea din filmul ăla.
Un adversar mult mai pregătit din punct de vedere psihologic, decât și-ar fi imaginat Trump, Vance sau jurnaliștii care au încercat să-l intimideze și să-l umilească (vezi întrebarea jurnalistului american: „Domnule Zelensky, de ce nu purtați costum?”)
5. Președintele Ucrainei a rămas neclintit, nu a tăcut ca o victimă învinsă, dar nici nu a sărit la gâtul lui Trump și Vance. A păstrat o tonalitate calmă, nu a ridicat volumul vocii, a gesticulat fix cât era nevoie ca să dea greutate cuvintelor. Vezi gestul în care numără pe degete atunci când face o enumerare. Asta înseamnă să pui în armonie gesturile cu cuvintele ca să dai credibilitate mesajului.
6. Un alt punct la care Zelensky a câștigat clar puncte, este faptul că disputa a avut loc în altă limbă decât cea maternă. Ori, chiar dacă vorbim de limba engleză, a avut automat un handicap. L-a depășit, însă, cu succes, chiar dacă nu este un vorbitor fluent de engleză.
7. Mai adăugăm și că Zelensky a luptat singur împotriva celor mai importanți și puternici oameni ai planetei: președintele și vicepreședintele SUA. Meciul a fost clar disproporționat.
E ca și cum cineva te invită la el acasă și, din postura de musafir, tabără pe tine, împreună cu golanii de cartier ca să-ți fure ce ai mai scump la tine. Apoi te ceartă că l-ai deranjat, îți dă un șut în fund și te gonește acasă.
8. Ce mi s-a părut foarte interesant, este că Trump și Zelensky nu prea s-au privit în ochi atunci când s-au contrat. Era ca și cum între ei era un arbitru, de care au ținut amândoi cont, deși stăteau la o distanță infimă unul de celălalt: 10-20 de centimetri. Distanța era atât de mică, încât, de multe, ori, Trump îi invada spațiul personal al lui Zelensky atunci când gesticula prea amplu. Lipsa contactului vizual poate fi o explicație pentru faptul că niciunul dintre combatanți nu a vrut, totuși, să ducă schimbul de replici la un nivel foarte personal. Sau nu au vrut să dea ocazia adversarului să intimideze mai tare prin privire.
9. Când schimbul de replici a degenerat, Zelensky a intrat în postura de apărare. Și-a pus mâinile în sân, ca atunci când înțelegi că situația e gravă, dar nu te dai bătut. Stai să lupți. Și dacă primești lovituri, încasezi cu demnitate. Dar te și gândești strategic cum să te aperi.
Momentul ireal din Biroul Oval nu a fost deloc knock out, ci, în cel mai bun scenariu pentru Trump, o remiză, din punctul meu de vedere.
Pentru că Trump s-a poziționat clar în rolul agresorului care nu vrea doar să-și înfrângă victima, ci s-o și umilească public. Prin insulte, minciuni, îngânări puerile, rescrierea realității și a istoriei.
Dar, strategia i s-a întors în față, ca un bumerang. Pentru că Zelensky n-a intrat deloc în papucii victimei.
Zelensky a rămas pe poziții, nu s-a lăsat călcat pe cap și, chiar dacă adversarul nu prea i-a dat spațiu să răspundă, a reușit să transmită mesajul că, deși Ucraina e o țară mică, are totuși două valori rare: metalele și președintele. Chiar dacă, fără ajutorul SUA, Zelensky nu-i poate face față primului și celui mai mare agresor: Putin și Rusia lui.
