De ce naiba vorbim atât de mult despre micul croasantul al lui Edmond când România are probleme infinit mai grave?
De ce nu ne opărim la fel de tare pentru problemele din sănătate, educație, infrastructură, servicii publice?
Eu cred că exact asta facem.
Pentru că discuțiile sunt foarte strâns legate. Spitalele pe care nu le avem, școlile care se dărâmă, funcționarii publici care ne umilesc, lipsa autostrăzilor, reformele care întârzie sunt și rezultatul deciziilor, priorităților, incompetenței, orgoliilor și inacțiunii oamenilor cărora le-am dat putere, prin vot, din 1989 până azi.
Și acesta nu este un articol despre croasante, ci despre criteriile după care alegem oamenii cărora le dăm influență, bani, încredere și, uneori, putere politică. Iar de calitatea acestor alegeri depind, în cele din urmă, și spitalele, și școlile, și administrația pe care o avem.
De ce controversa iscată de Edmond Niculușcă nu este despre unt și margarină
Azi avem o putere imensă, pe care alegătorul de acum 20-30 de ani o avea în cantități mult mai mici: informația. Avem interviuri, podcasturi, arhive, declarații, decizii, CV-uri, anchete de presă, postări vechi, discursuri, apariții publice, reeluri. Toate aceste resurse ne ajută să vedem dincolo de școli și diplome. Să ne uităm și la caracterul omului. Cum se comportă când este contrazis, cum răspunde unei întrebări incomode, cum își tratează colegii, clienții, votanții, cât ascultă, cum negociază, cum se repliază când greșește, dacă e în stare să recunoască greșeala, cum se comportă, comunică și lucrează cu oamenii care nu gândesc ca el.
Pentru că profesionalismul nu înseamnă doar câte cărți ai citit și câte diplome ai înrămate pe pereți. Poți să fii genial în pătrățica ta și foarte slab ca lider. Poți să rezolvi ecuații imposibile și să nu știi să construiești o echipă. Poți să cunoști impecabil patrimoniul Bucureștiului și să nu știi să accepți o altă opinie decât a ta. Poți să ai o idee extraordinară și să fii incapabil să renunți la ea după ce realitatea îți arată că nu funcționează.
Caracterul nu înlocuiește competența, dar leadershipul are nevoie de amândouă
Caracterul nu-ți spune câtă matematică, economie sau urbanism știe cineva, dar îți dă o idee despre felul în care își va folosi competența când va primi puterea pe care i-on dai prin vot. Iar când funcția pentru care te susține o comunitate presupune conducerea unor oameni, a unui oraș, a unei țări, negociere, mediere, decizie sub presiune, asertivitate, flexibilitate, asumare, comunicare, toate astea devin și competențe profesionale.
De asta mi se pare relevant să discutăm despre comportamentul lui Edmond Niculușcă, fără să-i ștergem, însă, meritele. A fondat ARCEN foarte tânăr, a pus patrimoniul bucureștean pe agenda publică, a mobilizat oameni, a lucrat în administrație în zona riscului seismic, iar clădirea în care funcționează La Mița Biciclista a fost redată bucureștenilor și prin eforturile lui. Pentru asta trebuie să-i mulțumim. Mai adaug că este foarte citit și are o cultură generală foarte bogată, multe peste medie. Iarăși, acestea sunt calități pe care le are și nu trebuie băgate sub preș.
Dar nimeni nu trebuie judecat doar pentru gafe sau doar pentru merite. Trebuie puse toate în balanță.
Legătura dintre croasantul lui Edmond Niculușcă și Nicușor Dan, farul de Cotroceni
Discuția despre Edmond devine importantă în raport cu toate lipsurile pe care le avem ca țară, ca societate, pentru că aspirațiile lui politice sunt similare cu cele ale actualului președinte Nicușor Dan. Iar ambii se trag din același filon.
De altfel, cei doi au și o istorie veche împreună, inclusiv în bătălia pentru voturi și putere. Edmond a fost primul consilier personal numit de Dan după ce a devenit primar general și a lucrat apoi în administrația pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Edmond l-a susținut și în campania pentru prezidențiale. Patronul Casei Mița Biciclista chiar i-a donat 500.000 de lei în campania prezidențială. Apoi Niculușcă s-a dezis de Dan și a declarat public că regretă că l-a susținut.
Sigur, cei doi profesioniști nu sunt identici și nu înseamnă că-s făcuți din același aluat. Dar amândoi ne obligă să discutăm despre diferența dintre competența tehnică și capacitatea de leadership. Și merită să ne uităm la un tipar care apare foarte des când ne alegem reperele publice pentru că, de multe ori, confundăm excelența într-un domeniu cu aptitudinea de a conduce, de a fi un lider empatic și eficient.
Ca să nu mai fie suficient să votăm un om pentru că este deștept, olimpic, expert, activist, antisistem, de-al nostru.
În cazul lui Nicușor Dan, existau de mult semnale publice privind lipsa de leadership și incapacitatea de a comunica și a colabora cu ceilalți. Mulți s-au plâns că nu pot discuta deloc cu el, că este un comunicator execrabil, că este lent și ține proiectele blocate cu anii, că este încăpățânat, orgolios, fixist. Toate acestea nu dovedesc fără echivoc că Nicușor Dan este un lider slab și un prost gospodar, dar sunt genul de informații pe care alegătorul ar trebui să le cunoască și să le pună în balanță înainte să-i acorde încrederea și votul pentru orice funcție publică.
Iar astăzi realitatea ne oferă exact acest scenariu pe care, dacă ni l-ar fi descris cineva înainte de alegerile prezidențiale din 2024, am fi spus că este SF, că n-are cum să devină realitate. Realitatea este însă că România traversează azi o criză politică, guvernamentală și economică fără precedent în ultimii 37 de ani. Și un vinovat important este și președintele Nicușor Dan, pe care, mărturisesc, l-am votat pentru că părea luminița de la capătul tunelului într-o țară pesedizată și aurită până în măduva oaselor.
Dar azi, mai mult ca oricând, cred că este foarte important să înțelegem că trebuie să fim foarte atenți din ce oameni alegem să ne facem icoane, în ce oameni ne punem toate speranțele, cui dăm toată puterea ca să ne schimbe viitorul. Și mi-aș dori ca, la următoarele alegeri, dincolo de afinitățile pe care le avem pentru o persoană publică sau alta, indiferent cât de competentă și profesionistă pare, să ne punem și niște minime întrebări despre ea.
De la merdenea înapoi la spitale și școli
Sigur, nu reelul postat de Edmond Niculușcă este motivul pentru care nu avem spitale. Dar episodul cu croasantul este un mic test de laborator în care vezi niște comportamente relevante atunci când evaluezi un om care cere influență, încredere, bani sau putere. Ne oferă o vedere microscopică despre caracterul lui. Cu această lupă pe el, putem să ne facem o idee despre cum își tratează adversarul, cum privește oamenii diferiți de el, cum reacționează la critică, dacă ascultă, dacă își recunoaște greșeala, dacă se repliază sau dublează miza, cum ia decizii, cât de repede, dacă știe să delege, cum tratează un vecin, un coleg, un client. Aceste competențe comportamentale, la scară mare, contează pentru că într-o funcție publică, aceleași reflexe pot însemna negocieri ratate, echipe blocate, decizii amânate și reforme care nu mai ajung niciodată la spitalul, școala sau administrația de care depindem, pentru care am dat votul.
Aici începe, pentru mine, analiza serioasă a unui om căruia vreau să-i dau votul, banii, timpul, încrederea sau puterea de a mă reprezenta, de a lua decizii în numele meu.
Și cred că lecția principală din episodul „merdeneaua” este că persoanele publice nu trebuie transformate în faruri călăuzitoare care să ne spună ce să gândim, pe cine să admirăm, pe cine să disprețuim, pe cine să votăm, cine este bun, cine este rău, cine are dreptate. Ne putem uita în gura lor, dar decizia ar trebui s-o luăm singuri.
Mai ales că azi avem acces la mai multă informație decât orice altă generație de alegători dinaintea noastră. E absurd să căutăm pe internet doar ca să aflăm unde se mănâncă cel mai bun croasant sau cea mai bună merdenea, dar să nu-l folosim ca să cercetăm oamenii cărora vrem să le dăm o țară pe mână. Pe lângă CV și competența tehnică, trebuie să le verificăm și comportamentul, stilul de comunicare, capacitatea de leadership, reacția la succes și la eșec. Da, inclusiv astfel de informații trebuie trecute prin filtru înainte să trimitem pe cineva la Cotroceni, în Parlament sau în orice altă funcție publică.
Pentru că de acolo nu se administrează un cont de Instagram. De acolo se stabilesc priorități, se blochează sau deblochează reforme și se decide în ce conturi ajung banii noștri. Și de acolo ajungem, în cele din urmă, tot la spitale, școli, infrastructură, taxe, impozite. De asta cred că discuția despre Edmond nu este deloc o pierdere de vreme într-o țară cu probleme mai grave. Este chiar despre mecanismul prin care alegem oamenii care ajung să rezolve sau să nu rezolve exact aceste probleme grave.
Cred că este important să înțelegem că democrația se erodează mult mai devreme decât în ziua în care punem greșit ștampila pe buletinul de vot. Se clatină când încetăm să punem întrebări oamenilor pe care îi transformăm în repere și supereroi.
În concluzie, gândirea critică nu începe cu oamenii pe care nu-i suporți, ci cu oamenii pe care îi admiri. Așa că nu lua nici textul ăsta pe nemestecate. Verifică, compară, caută ce nu-ți convine, pune întrebări, combate-mă cu argumente.
