Pentru că eram atât de absorbită de ce scriam, am uitat complet de cartofii și cârnăciorii pe care mi-i pusesem la prăjit. Nu mi-am dat seama când s-au făcut scrum și nici că bucătăria în care scriam s-a umplut de un fum negru și dens. Nici nu știu cum de nu m-am sufocat și cum de mai vedeam să scriu.
Când a venit mama mea acasă, m-a certat pentru că aproape am distrus casa, dar, la final de zi, mi-a spus: „Tu trebuie să te faci jurnalist. Prea scrii toată ziua!”.
Din acel moment, cariera mea a fost clară. Am dat la Facultatea de Jurnalism, m-am angajat din primul an în presă și, din cei 25 de ani de jurnalism, 21 am muncit doar în televiziune. Am urcat treaptă cu treaptă în meserie. Am pornit de la jobul de reporter, la cel de corespondent special acreditat la Guvernul României, prezentator de știri, moderator de emisiuni, șef de secție, până la Editor of The Day, coordonatorul editorial al zilei.
La 40 de ani mi-am dat demisia din televiziune, am devenit antreprenor și am fondat cursurile SHIFT prin care-i ajut pe oameni să-și schimbe obiceiurile de comunicare în reflexe bune.
Dragostea pentru cuvinte și oameni m-a adus și astăzi în fața ta, să-ți dau mai departe ce m-a învățat meseria de jurnalist și ce am studiat suplimentar în logopedie, foniatrie, logoritmică, logonutriție, neuroștiință, kinetoterapie, sport, psihologie, sociologie comportamentală. Metoda SHIFT de antrenare a vorbirii în public este diferită de orice alt tip de antrenament de Public Speaking tocmai datorită varietății de științe din care mă inspir ca să-mi ajut cursanții să-și ușureze viața și să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare chiar sub presiunea vieții de zi cu zi și a timpului limitat, cu job 9-17, copii, responsabilități, greutăți.
La rândul meu învăț continuu și caut, fără oprire, noi și noi tehnici științifice ușor de înțeles, ușor de reținut, ușor de aplicat, care să ne ajute să ne îmbunătățim capacitatea cognitivă și oratorică.